Programul PRIMA MAȘINĂ. Cui i se adresează și care sunt condițiile

Programul PRIMA MAȘINĂ. Cui i se adresează și care sunt condițiile
Publicat: 06/10/2014, 18:17
Actualizat: 05/02/2019, 16:34

„Efectele pe care ni le dorim sunt cele pe care le-am urmărit și cu Programul Prima Casă, un program atât de succes încât, la ultima rectificare, am mai alocat încă 700 de milioane, dar se pare că nu ajung, se pare că și aceștia deja s-au epuizat. Mi-aș dori să se întâmple la fel și cu programul Prima Mașină”, a spus Ponta, luni, la Ministerul Economiei, după ce ministrul de resort a prezentat detalii despre program.

El a adăugat că Guvernul urmărește ca, prin acest program, tinerii să aibă acces mai ușor la credite, pentru că piața bancară a devenit în ultimii ani mult mai greu de accesat „în mod tradițional”, să încurajeze achiziția de mașini noi, mai puțin poluante, și stimularea producției locale de autoturisme.

„Nu vreau să apară acest conflict între producătorii locali și importatori, evident că nu putem face niciun fel de discriminare, dar nici nu vreau să-mi ascund preferința pentru producătorii naționali”, a spus Ponta.

Șeful Executivului a ținut să precizeze că nu este avută în vedere posibilitatea ca cei care vor mașini mai scumpe să beneficieze de program și că la suma maximă garantată de stat, respectiv 50.000 plus TVA, va fi adăugată o diferență, în funcție de costul mașinii dorite.

„Prin acest procedeu special, finanțăm totuși o mașină medie, nu mașini din gama de lux pe care probabil cei care și le doresc au și posibilitatea și bonitatea necesară cerută de bancă, ne adresăm unui segment cu venituri mai reduse care nu vrea, dincolo de cei 50.000 de lei, să-și cumpere o mașină de 200.000 sau 300.000 de lei”, a explicat Ponta.

Prim-ministrul a mai afirmat că actul normativ va fi aprobat în ședința Guvernului de săptămâna viitoare și programul va deveni operațional la 1 noiembrie.

Guvernul vrea să lanseze din noiembrie programul „Prima Mașină”, prin care își propune să sprijine achiziția de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat, și estimează că proiectul va genera vânzarea a 20.000 de unități anual.

„În primul rând dorim să sprijinim achiziția de mașini noi de către tineri prin credite bancare garantate de stat, în al doilea rând să stimulăm achiziția de autoturisme noi mai sigure și mai puțin poluante și, în al treilea rând, să încercăm să dezvoltăm cât mai mult producția locală de autoturisme cu multiple efecte pe industria orizontală”, a declarat luni ministrul Economiei, Constantin Niță, într-o conferință organizată pentru prezentarea oficială a programului.

Programul este destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care vor avea prioritate, dar și altor categorii de vârstă, și vizează emiterea de garanții de stat pentru creditele contractate de beneficiari în vederea achiziției de autoturisme noi.

Garanția statului va acoperi maximum 50% din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferența de ccolateral fiind reprezentantă de autoturismul achiziționat.

Valoarea creditului va fi de maxim 50.000 de lei plus TVA, la care se adaugă costul poliței CASCO pentru primul an.

Avansul minim solicitat de bănci beneficiarului va fi între 5% și 10% din valoarea creditului, iar costul total al finanțărilor garantate de stat nu va depăși ROBOR la 3 luni plus o marjă de 3%.

Durata maximă a perioadei de creditate va fi de 84 de luni.

Autoritățile estimează că prin acest program vor fi vândute 2.500-3.000 de mașini până la finele acestui an, respectiv 20.000 de unități noi anual.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Silviu Prigoană, conștient că nu va mai trăi mult. Ce i-a agravat starea de sănătate
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Rezultatul autopsiei dezvăluie cauza reală a morții fiicei lui Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Test de cultură generală. Ce este Australia: insulă sau continent?